Budescu, desemnat cel mai bun fotbalist din România în 2015: „Dacă m-aș duce la Steaua aș ajuta ambele echipe”

Budescu, desemnat cel mai bun fotbalist din România în 2015:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul Astrei Giurgiu, Constantin Budescu, a declarat că în cazul în care ar fi transferat la Steaua ar ajuta ambele grupări, pe cea bucureșteană să câștige campionatul și pe cea giurgiuveană să poată continua în prima ligă, el menționând însă și că există varianta rămânerii la actuala sa echipă.

„Urmează ca această problemă să se rezolve imediat, după ce începe perioada de pregătire, pentru că nu pot sta așa nici eu și nici cluburile care mă vor. E normal să știm acest lucru. Oferta din Qatar s-a împotmolit după ce au vorbit și cu mine și cu cei de la club. Nu știu de ce a picat oferta din Qatar, au fost și unele discuții cu Steaua dar vom vedea, nu e nimic clar. Nu știu ce se va întâmpla, există și opțiunea să rămân la Astra. Am auzit că ar fi probleme financiare la club, îmi doresc să salvez acest club pentru că am petrecut o perioadă bună aici. Dacă m-aș duce la Steaua aș ajuta ambele echipe, pe Steaua să câștige campionatul și pe Astra să poată continua în prima ligă”, a spus Budescu.

„Nu am vorbit cu patronul, e foarte greu pentru că e privat de libertate. Dacă era lângă noi alta era situația mea și nu cred că ajungeam în situația de față. Nu știu dacă cei din club țin cont de dorința mea, pentru că dacă vor mai mulți bani vor vedea ofertele și o vor alege pe cea mai bună. Știu că Șumudică a zis că-și dă demisia dacă plec la Steaua pentru că el e împotriva Stelei, dar deocamdată nu e nimic”, a mai afirmat Budescu.

Constantin Budescu a fost desemnat, vineri, în cadrul galei AFAN, cel mai bun atacant și cel mai bun fotbalist din România în 2015.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat toată România
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat toată România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×